Antena TV Group a precizat in documentele depuse la CNA că bugetul total de operare al televiziunii Antena 1 este de 48,3 milioane de euro pe an, fiind compus din: cheltuieli de producţie şi marketing, inclusiv cele salariale (41,3 milioane de euro pe an), cheltuieli administrative (5 milioane de euro pe an) şi amortizări echipamente existente (2 milioane de euro pe an), anunță Mediafax. Aceste cheltuieli vor fi susţinute de venituri anuale de aproximativ 50 de milioane de euro pe an, generate din publicitate (90%) şi alte venituri (10%), conform aceloraşi documente depuse la CNA.
Pe de altă parte, Antena TV Group a solicitat CNA modificarea acţionariatului societăţii, modificare pentru care compania a primit deja acordul Consiliului în şedinţa din 23 aprilie. Astfel, fiicele lui Dan Voiculescu, Camelia şi Corina, vor continua să fie principalii acţionari ai Antena TV Group SA şi îşi vor menţine numărul de acţiuni, respectiv: Camelia Voiculescu - 41,780095%, iar Corina Voiculescu - 37,457653%. Totodată, alţi acţionari ai Antena TV Group care îşi menţin numărul de acţiuni sunt Mihai Lazăr (8,644884%) şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (membru fondator şi preşedinte Dan Voiculescu) - 3,91666%. Un alt acţionar, Anca Raluca Gheorghe, îşi reduce uşor numărul de acţiuni, de la 4,322442% la 3,750282%. În schimb, un alt acţionar, societatea Grivco SA, îşi creşte uşor numărul de acţiuni, de la 3,878266% la 4,450426%. Acţionarii Grupului Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA sunt Camelia Voiculescu - 39,125%, Corina Voiculescu - 39,125%, Anca Raluca Gheorghe - 8,83% (faţă de 10% până în prezent), Mihai Lazăr - 10% şi Elena Sorina Constanda - 1,75% şi Grivco SA - 1,17% (faţă de 0% până acum), potrivit CNA, conform sursei citate.
- Acasă
- Fără categorie
joi, 21 mai 2015
Bugetul de operare al televiziunii Antena 1 este de 48,3 milioane de euro pe an
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
SC Dogan Media International SA București a notificat Consiliul National al Audiovizualei din România privind furnizarea serviciului media a...
-
Un nou raport independent, comandat de EBU de la Oxford Economics, a calculat că transmisiile gratuite de sport ale serviciilor publice de r...
-
Netflix a înregistrat un număr impresionant de noi abonați în primul trimestru al anului 2024, adăugând 9,3 milioane de noi utilizatori și a...
-
De la sfârșitul lunii aprilie, Orange Tv Go va fi disponibil și pentru abonații Orange Romania Communications, se anunță într-un mesaj trimi...
-
O expansiune neașteptată în streaming: fotbal european la Disney+! Platforma a cumpărat drepturile de televizare pentru UEFA Europa League ș...